RSS

Animalele: Obiect sau Subiect de drept?

06 mai

De când ne naștem învățăm să privim animalele ca pe simple obiecte destinate uneia sau alteia dintre  nevoile noastre: ne hrănim cu carnea lor, ne îmbrăcăm cu pielea lor, le exploatăm în diferite munci, testăm pe ele produse dăunătoare… Valoarea animalelor este așadar privită ca fiind una instrumentală, condiționată de utilitatea pe care o au pentru noi. Această lecție de viață o deprindem la o vârstă la care cei mai mulți dintre noi nu au dezvoltat spiritul critic. Astfel educați, ajunși la maturitate, nici măcar nu ne gândim că animalele ar putea avea drepturi fundamentale care să limiteze dreptul nostru de a dispune de ele după bunul nostru plac. Iar dacă în fața noastră se ridică totuși problema drepturilor animalelor, prima noastră reacție este una de mirare și dezprobare: la ce bun să recunoaștem drepturi animalelor?

În filozofia contemporană, statutul juridic al animalelor este abordat din două perspective: animalele ca obiecte și animalele ca subiecte de drept.

Animalele ca obiecte. Conceptele juridice tradiționale privesc animalele ca obiecte ale drepturilor proprietarilor lor umani.  Altfel spus, animalele sunt proprietate iar proprietarii lor au dreptul absolut de dispoziție asupra acestora, inclusiv dreptul de a le distruge. În această accepțiune animalele nu au drepturi care să limiteze drepul oamenilor. Temeiul acestei concepții juridice se află în dependența istorică a omului de animal; animalele au avut un rol crucial pentru societățile umane care au dispus de ele: furnizau lapte, carne, asigurau transportul, muncile câmpului, piele, lână sau îngrășăminte pentru culturi. Chiar și cu acest statut de obiecte, animalele au ocupat un loc mare în sistemul drepturilor legale și al relațiilor sociale.

Animalele fiind obiecte însuflețite, cu capacitatea de a avea senzații oamenii au unele limitări relativ la felul cum dispun de acestea, în sensul de a nu le provoca suferințe inutile. Abuzurile și actele de cruzime față de animale sunt considerate moralmente rele și sunt sancționate de lege. Curentul de gândire utilitarist este cel care ne spune că în cumpănirea acțiunilor noastre trebuie să prevaleze cantitatea de plăcere față de cantitatea de durere pe care o producem celorlalți. Cum animalele sunt și ele ființe simțitoare, capabile, în starea de libertate, să își sporească beneficiul propriu căutând confortul și evitând disconfortul, se justifică extinderea acestui principiu utilitarist și la animale. Astfel, atunci când folosim aceste animale trebuie să ținem cont de a diminua pe cât posibil cantitatea de suferință pe care le-o producem.

Această abordare utilitaristă privind statutul animalelor este însă una limitată în privința beneficiului pe care il poate oferi animalelor. Dacă este să considerăm sacrificarea animalelor pentru hrană vom pune în balanță două tipuri de interese contradictorii: A) cantitatea de plăcere pe care rezultatul acestui act o va produce omului (asigurarea hranei) contra cantității de plăcere pe care cruțarea vieții animalului o va produce animalului (continuarea existenței) și: B) cantitatea de durere pe care infăptuirea acestui act o va produce animalului (suferința și moartea) cu cantitatea de durere pe care neînfăptuirea acestui act o va aduce omului (privarea de hrana animală). Cum soluționăm această dilemă?

Utilitariștii susțin următoarele: din perspecta beneficiului, viața animalelor crescute pentru hrană în crescătorii este mai bună decât ar fi fost dacă acestea erau libere (în libertate ar fi avut lipsuri în ce privește hrana, apa, adăpostul și ar fi fost expuse prădătorilor); din perspectiva suferinței, în măsura în care mijloacele de sacrificare ar fi ne-dureroase și nu ar provoca stres animalului, dat fiind că animalul nu are interesul de a-și continua existența (!), cantitatea de suferință în mod ideal ar fi una neglijabilă. Prin urmare, în condițiile în care omul va trata cu menajamente animalul, fără să îi provoace suferințe inutile, ar fi mai bine și pentru om și pentru animal  dacă acesta din urmă ar fi crescut pentru sacrificiu decât dacă ar fi liber.

Mulți dintre noi, nu putem fi de acord cu această concluzie utilitaristă și cu rolul de obiect al animalelor. În actuala economie de consum fermele intensive sunt orice altceva decât garantul unei vieți bune pentru animale; metodele standardizate de sacrificare nu țin cont decât de interesul proprietarului de a cheltui cât mai puțin: mașina de tocat carne este considerată un standard acceptabil pentru sacrificarea puilor de găină masculi care, nefiind folositori pentru ouă, sunt aruncați de vii, fără asomare în acest dispozitiv al morții (în Malayesia, investigațiile under-cover au descoperit cum McDonald`s folosea un astfel de dispozitiv uriaș pentru ”tocarea” vacilor, care erau aruncate de vii și neasomate în acest dispozitiv). În afară de suferințele la care sunt supuse animalele crescute de om pentru diversele utilități, noi simțim că animalele sunt mai mult decît obiecte, că ele au o valoare intrinsecă dincolo și independent de valoarea de folosință pe care o au pentru noi. Este posibil ca animalele să aibă drepturi opozabile omului?

Animalele ca subiect de drept. Tom Regan și Gary Francione sunt doi dintre cei mai renumiți apărători ai drepturilor animalelor. Ei susțin că animalele sunt potrivite pentru a fi subiecți de drept în virtutea capacităților lor cognitive (a se remarca accentul pus pe capacitățile cognitive ale animalelor, diferit de accentul pus de către utilitariști pe capacitîțile senzoriale), chiar dacă aceste capacități cognitive sunt limitate comparativ cu cele ale oamenilor sănătoși. Animalele non-umane nu sunt doar în lume, ele au conștiință de sine și înțeleg lumea în care trăiesc.Fără aceste atribute, specii mult mai vechi decât specia noastră nu ar fi putut supraviețui și nu s-ar fi putut adapta la modificările lumii.

Relativ la capacitatea lor cognitivă, animalele ar trebui să aibă același statut ca și persoanele cu dizabilități mentale (care și ele au o capacitate cognitivă foarte redusă comparativ cu a unui om sănătos) în privința drepturilor fundamentale: dreptul la viață, la integritae corporală și la libertate. Atât timp cât societatea omenescă recunoște persoanelor vulnerabile (persoane cu dizabilități mentale, persoane aflate în stare vegetativă prelungită, copii hidrocefalici, etc) drepturi până la limita capacității maxime de a le exercita, rigoarea logică și etică cere să recunoaștem și animalelor non-umane drepturile lor fundamentale, chiar dacă au capacități cognitive inferioare oamenilor sănătoși.

Există multe obiecțiuni care se aduc drepturilor animalelor. Unul dintre aceste argumente (Richard Epstein) este că o comparație la nivel cognitiv între oameni și animale trebuie să aibă în vedere nivelul cognitiv al unui om sănătos. Epstein nu justifică această pretenție și ea nu este nici una intuitvă. Mai mult, Epstein încearcă să sugereze că specismul (atitudine de discriminare a intereselor majore ale altei specii în favoarea intereselor mai mici ale speciei proprii) ar fi o atitudine naturală, pe care o împărtășesc toate animalele; spre exemplu, faptul că leul nu va vâna niciodata un alt leu, ci doar un animal din altă specie, ar demonstra că leul are o atitudine specistă, la fel și pentru alte animale. Dar acest fapt este explicabil în mod corect prin instinctul de prădător, iar nu printr-o reflecție complexă, descoperită deocamdată numai la om. Epstein încearcă să folosescă acest raționament pripit (specismul ca atitudine comună tuturor animalelor, naturală) pentru a-și putea justifica concluzia că eu-l generic nu este pregătit să renunțe la proprietatea asupra animalelor și nici nu trebuie.

O altă obiecțiune este ridicată de Peter Singer, anume că, deși are o anumită capacitate cognitivă, animalul nu are o cogniție autoreflexivă ca a omului (adică nu știe că știe ceva). Dar nici persoanele puternic dizabilitate nu au această capacitate cognitivă autoreflexivă și totuși au drepturi opozabile oamenilor sănătoși.

La nivel ideologic, filozofia drepturilor animalelor câștigă, răsturnând orice obiecțiune. Soarta animalelor depinde acum de rezultatul confruntării politice. Recunoașterea drepturilor fundamentale ale animalelor înseamnă abordarea de către toți oamenii a veganismului etic ca mod de viață. Personal, cred că acest lucru este posibil. Dacă civilizația de astăzi ne învață ceva bun, acest lucru este că nu mai depindem de animale pentru a supraviețui. Răul pe care îl provocăm acestora nu mai este un rău necesar. Este doar un rău pe care alegem să îl facem și pentru care suntem vinovați. Deocamdata, pedeapsa noastră este doar la nivel etic. Și cred că va veni o vreme în care a uciderea unui animal, indiferent de motiv, va fi judecată cu aceeași rigoare ca și uciderea unui om. Și așa și trebuie!

Reclame
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: