RSS

Arhive pe etichete: liber

De ce adăposturile pentru câini nu sunt o soluție

Se apropie alegerile locale. Toți candidații promit să rezolve problemele perene ale comunității. Pentru a fi credibili, ei se apucă de treabă pe ultima sută de metri: ba încep săparea unui șanț acolo unde oamenii așteaptă canalizare; ba descarcă o basculantă cu pietriș acolo unde au promis un drum… Cât privește câinele comunitar, viața acestuia a fost mereu negociată contra voturi; atunci când cetățeanul nu prezintă interes față de soarta maidanezilor, primarii promit o soluție rapidă și la îndemână- eutanasierea… Dar ce se întâmplă dacă opinia publică este divizată? Cum poate candidatul să își asigure susțierea de către ambele părți? Ei bine, a fost găsită o soluție și în acest caz, anume: adăpostul. Toți candidații promit să construiască adăposturi, care mai de care mai mari și mai moderne. Acolo, spun ei, câinii vor fi cazați, îngrijiți, hrăniți până la adopție sau până la obștescul sfârșit. În acest fel, cetățeanul va fi în siguranță, iar cei care sunt preocupați de soarta patrupedelor sunt și ei asigurați că acestea vor trăi bine.

Dar ce înseamnă viața într-un adăpost? Unul dintre candidați ne face o surpriză: un adevărat orășel al animalelor – Dog Town! Totul este nou, podelele strălucesc, pereții sunt imaculați, totul este scăldat de lumina spoturilor, gardurile despărțitoare au culoarea familiară a ierbii, căsuțele primitoare își așteaptă primii locatari, cabinetul medical este dotat până în dinți, personalul adăpostului tropăie de nerăbdare să despăducheze blana încâlcită, să dezinfecteze rănile purulente, să sterilizeze, să găsească adoptatori, să.., să…, să… Primarul zâmbește fericit, iubitorii de animale răsuflă ușurați, ONGurile sunt în extaz, televiziunea transmite imagini…

Promisiunile sunt mari, dar socoteala nu dă. Întrebat cum va face față cheltuielilor de întreținere ale respectivu-  lui mega-adăpost, primarul în funcție evită un răspuns concret informându-ne numai că viața unui animal în captivitate este foarte scurtă comparativ cu viața pe care ar fi putut-o avea în libertate. Și atunci vraja se destramă și vedem ceea ce conteză cu adevărat pentru cel captiv: gardurile de fier care îl vor  condamna pe veci la traiul intr-un perimetru de câțiva metri pătrați. Dar acest trai nu este viață – este doar o existență.

Această soluție, deținerea în adăposturi a câinilor fără stăpân, este ne-fezabilă. Câteva argumente:

1) Niciodată nu vor exista spații în adăposturi ca să cuprindă un procent semnificativ al câinilor fără stăpân. Ca să ofer cîteva cifre, Dog-Town, cel mai mare adăpost de stat din România zilelor noastre, are o capacitate ac- tuală de 2000 locuri în situația în care în țara noastră ar putea exista un număr aproximativ de 2 000 000 câini fără stăpân (un câine la 10 locuitori). Adică doar un câine la o mie ar ajunge în adăpost.

2) Presupunând că ar putea fi construite adăposturi suficiente pentru 1 milion de câini, costurile de întreținere a lor în adăposturi pentru o perioadă de câțiva ani sunt imposibil de suportat de către societate. Costul mediu de înterținere lunar al unui câine, incluzând hrana animalelor, salariile personalului, apa, lumina, electricitatea, căldura și medicamentele ar fi de 50 Euro. Ceea ce ar însemna 50 milioane de Euro lunar pentru un număr de 1 milion de câini, respectiv 600 000 000 Euro anual. Aceste cheltuieli ar fi drastic limitate dacă am avea în vedere un program de sterilizare a câinilor și returnare în teritoriu a celor blânzi – practic ar fi doar un cost de cca 50 Euro o singură dată reprezentând sterilizarea, prinderea și returnarea.

3) Ampalsamentul acestor mega-adăposturi se află la distanță mare de zonele urbane, zeci de kilometri, prin urmare procesul de adopție a câinilor din aceste adăposturi va fi îngreunat pe măsură.

Deținerea câinilor în adăposturi, dincolo de ineficiența practică, mai prezintă și probleme de ordin moral, social și ecologic . Astfel:

1) Este un atentat împotriva dreptului fundamental la libertate al animalelor. Atât timp cât un câine nu se dovedește a fi agresiv, privarea sa de libertate este un abuz. Există situații extreme de câini agresivi sau de câini care se află grupați în haite mari, care prin numărul lor pun în pericol siguranța cetățeanului. În aceste cazuri limită ar putea fi justificată ridicarea din teritoriu a acestor câini, dar, și în această situație, măsura deținerii lor în adăposturi trebuie să fie asociată cu măsuri de recuperare a acestor câini și programe susținute de adopție.

2) Mulți dintre câinii fără stăpân au protectori, persoane care îi îngrijesc pe spațiul public și care dezvoltă în timp relații de atașament față de aceste animale. Este o încălcare flagrantă a drepturilor cetățeanului înstrăinarea acestor câini, despărțrea de protectorii lor și ruperea brutală a legăturilor afective stabilite. Condiția omului modern este aceea de a trăi în aglomerări urbane, cei mai mulți oameni fiind condamnați la traiul în comun în blocurile de locuințe. În această situație, deținerea unor animale în apartament este de cele mai multe ori imposibilă. Cum omul este înainte de toate o ființă naturală, o ființă a cărei existență a fost în evoluția sa condiționată de relația cu celelalte animale și în mod special cu câinele, această propensiune a omului către animal, în special către câine, și viceversa este cât se poate de firească. Prin urmare, găsirea unor soluții de deținere a acestor animale în spațiile anexă ale condominiumului sau ale instituțiilor, parcurilor sau altor zone frecventate de orășean se justifică in mod necesar. De fapt, problema care se pune este mai degrabă acceptarea largă a biodiversității, a necesității co-existenței omului și animalelor non-umane inclusiv în spațiul urban (acest spațiu nefiind sustras legilor naturii și firii lucrurilor).

3) Este bine cunoscut faptul că suprimarea unei specii de animale din structura ecologică va afea efecte devastatoare asupra mediului și implicit asupra vieții omului. Rolul câinelui urban este, în această ecuație, acela de a controla populația de pisici, șoareci și șerpi. În plus, câinele a fost un fel de transformator al reziduurilor menajere, el hranindu-se cu resturile de la gospodării. Chiar și în zilele noastre gropile de gunoi sunt populate de câini care îndeplinesc această funcție.

În CONCLUZIE, problema câinelui comunitar trebuie tratată cu multă responsabilitate. Pe de o parte, este nevoie de educarea populației în spiritul adopției și deținerii responsabile de animale. Controlul eficient și responsabil al populației canine se face în primul rând prin măsuri de sterilizare a câinilor cu și fără stăpân și de prevenire a abandonului. Pe de altă parte, este necesară o perspectivă realistă, non-antropocentrică asupra poziției omului în cadrul biodiversității. Și nu în ultim rând, rezolvarea acestei probleme perene necesită o largă cooperare socială.

Reclame
 
7 comentarii

Scris de pe mai 5, 2012 în drepturile animalelor

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,